DEPOZITELE AUTOMATIZATE – DE CE PIESELE NOASTRE SUNT PERMANENT ÎN MIȘCARE

18 March 2025


Durează 15 minute de la plasarea unei comenzi până când piesa este gata pentru expediere. Este doar unul dintre numeroasele avantaje oferite de noul depozit automatizat al TVH din Waregem, Belgia. Iar acesta este un atu clar pentru client, fiindcă logistica rapidă înseamnă livrare rapidă! 

Automatizarea a schimbat totul în logistică. Datorită tehnologiei de vârf, aceasta reduce manipularea, evită erorile și garantează desfășurarea nonstop a activității. 

TVH și-a proiectat noul depozit bazându-se pe cunoștințe interne și pe sprijinul unor experți din domeniu, precum TGW și B+ Equipment (care acum face parte din Sealed Air). Un parteneriat datorită căruia am devenit de neoprit în explorarea potențialului maxim al proiectului.


Optimizarea fluxului

„Primul obstacol pe care l-am abordat a fost optimizarea fluxului de mărfuri”, explică Bart Reyntjens (Automation Engineering Architect, TVH). „Am dorit să evităm toată manipularea inutilă care ar fi putut să încetinească procesul sau să genereze erori.” 

Având acest obiectiv, echipa de proiectare a TVH a conceput un sistem unic de preluare secvențială 1-2-1. „Toate cutiile cu piesele corecte sunt preluate automat din sistemul automatizat de depozitare și preluare (ASRS) bazat pe navete. Cutiile sunt aduse apoi la dispozitivul de preluare, în ordinea corectă și la locul corect”, continuă acesta. „Singura operațiune manuală rămasă este umplerea cutiei de carton pentru client.”

Procesul automatizat de ambalare de la TVH ne permite să folosim până la cinci dimensiuni de cutii de carton. Aceste mărimi diferite oferă flexibilitate maximă și elimină situațiile în care piese mici ar fi ambalate în ambalaje inutil de mari. 

  1. Mașina pliază automat cartonul la dimensiunea de cutie potrivită, asigurând utilizarea optimă a spațiului. 
  2. După introducerea pieselor în cutie, documentele sunt pregătite automat și o cameră verifică conținutul. 
  3. După închiderea cutiei, înregistrăm greutatea.
  4. Aparatul de imprimare și aplicare lipește etichetele înainte de trimiterea cutiei pentru a fi stivuită pe paletul corect.


Activitate nonstop

Pentru a garanta productivitatea în orice moment, a fost nevoie să creăm o redundanță avansată. Altfel spus, putem continua să lucrăm la capacitate mare chiar și când unele segmente ale sistemului complet automatizat sunt nefuncționale. Cum am reușit acest lucru? Am folosit rute alternative ale benzii transportoare, conexiuni cu două ascensoare către ASRS, mașini de închidere redundante și alte sisteme de rezervă. Chiar și în situația puțin probabilă a unei defecțiuni majore, procesul nostru automatizat revine în funcțiune imediat datorită procesului de recuperare rapidă.


Design creat intern și execuție comună

Depozitul WB3 al TVH nu este o soluție gata construită. „Am preluat frâiele procesului de design și am colaborat cu specialiști din domeniu, de exemplu cu TGW pentru depozitare și benzile transportoare, cu B+ Equipment pentru ambalarea automatizată și cu Fraxinus pentru mecanismele de stivuire”, explică Bart. „Tot procesul de programare al WCS (Warehouse Control System – Sistem de control al depozitului) s-a derulat intern și noi ne ocupăm de toate aspectele ce țin de întreținerea întregului sistem.”

Automatizarea este viitorul logisticii sustenabile. „Acest depozit nou ne oferă un avantaj competitiv”, concluzionează el. „Ne permite să fim mai productivi și să livrăm piesele clientului mai rapid.”

Back to overview